La noi acasă
(Pluguşorul românului pribeag)
Durerea morţii stăpâneşte
In plaiul nostru strămoşesc,
Căci fiara de la Miazănoapte
Sugrumă tot ce-i românesc.
Tânjeşte vatra părăsită
A bieţilor români pribegi,
Şi lumea fuge îngrozită
De multele fărădelegi.
Podoaba ţării azi se pierde,
Feciorii casei sunt străini,
Azi codrul nu mai este verde,
Iar florile sunt mărăcini.
Azi pâinea s-a făcut amară
Şi apa-i neagră de venin,
Văzduhul a ajuns povară,
Iar traiul omului... un chin.
De multă vreme nu se-aude,
Sub cerul Ţării înroşit,
Decât al sputnicilor vuiet
Şi geamătul celui robit!
Cu lacrimi astăzi se adapă
Feciorii dulcei Românii,
Zicând: jeşiţi! -la cei din groapă -
Ca să intrăm azi noi, de vii!"
La Putna, Ştefan nu mai poate
Să odihnească în mormânt,
Văzând atâta nedreptate
Pe strămoşescul lui pământ.
El strigă jalnic spre Suceava
La Sfântul Mucenic loan
Să ne ridice iarăşi slava
Cea dărâmată de tiran.
La Cozia, în Mânăstire,
Cu groază Mircea s-a trezit
De prea amara tânguire
A Oltului nemulţumit.
Spre Argeş, ochii îşi îndreaptă
La trupul cel mucenicesc
Şi suspinând mereu aşteaptă
Un semn de ajutor ceresc.
Mihai, din cripta cea bătrână,
Înalţă capul fioros,
Ar vrea s-apuce spada-n mână,
Dar... trupul îi rămâne-n jos.
El plânge astăzi cu Neagoe,
Rugând pe Nifon cel Sfinţit,
Să scape Ţara din nevoie,
Cu darul lui nemărginit.
Vasile Lupu vrea să vadă
Din nou sobor creştin la Iaşi,
Dar arhiereii stau sub pază
Şi nu se pot urni doi paşi.
El vrea din nou să întărească
"Blagocestivul Adevăr",
Căci iarăşi lumea creştinească
Apucă "Legea" în răspăr.
Nu poate astăzi să mai vadă
Alături de Lăcaşul său,
Cum fac "organele" paradă
Tovărăşiei celui rău.
Tresar străbunii din morminte
Când văd atâta pustiire
Pe locurile cele sfinte,
Lăsate nouă moştenire.
Pâmântul plămădit cu sânge
Şi cu sudoare de martiri,
Azi se cutremură şi plânge,
Fiind împresurat de "zbiri".
Carpaţii astăzi se-nfioară
Şi apele se zbat în vad,
Văzând pe scumpa noastră Ţară
Cum se apropie de iad!
Azi Sfînţii iubitori de Ţară
Se roagă jalnic lui Hristos,
Să izbăvească de ocară
Pe neamul nostru credincios.
Iar voi, martirilor de astăzi,
Luceferi prea luminători,
Cu sfânta voastră îndrăzneală
Daţi pildă celor muritori.
Să ştie lumea răsfăţată
Că viitorul fericit,
Cu suferinţă şi cu jertfă
Va fi mereu pecetluit.
În calea către mântuire
Povara Crucii vom purta
Şi pân' la slava "Învierii"
Golgota vom întâmpina!
Nicodime, preafericite
De ce te-ai dus dintre români,
Lăsând Biserica robită
Şi Ţara "fără de bătrâni"?
Veniamine Preasfinţite,
Cu Varlaam şi Dosoftei
Păziţi "Făcliile cinstite"
Să nu le stingă cei atei!
Părinţilor cu suflet mare,
Păstorilor duhovniceşti,
Mai arătaţi-vă o dată
La "Scaunele vlădiceşti"!
Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul
|
| |
|
| «« inapoi | |
"Nu votaţi cu Anti-Hristul !"
George Roncea, Curentul, 16 Miercuri, 12 septembrie SPECIAL
Un activist de vârf al Frontului din care face parte şi Ion Iliescu, Frontul Ateu şi Anticreştin, scrie, referindu-se la alegerile de astăzi: "Care este miza competiţiei pentru scaunul patriarhal?
Nimic nu mi se pare mai explicativ pentru această întrebare decât frapanta analogie dintre cei doi ierarhi şi aşezarea pe eşichier a perechilor lor politice la începutul anilor '90. Ca şi atunci, înfruntarea se duce între fracţiuni de moştenitori ai regimului.
Una, care acceptă inevitabilitatea intrării României într-o lume a democraţiilor, dar pe cât se poate, în condiţiile controlate acasă.
Cealaltă fracţiune exprimă resurecţia naţionalismului ceauşist violent şi vulgar. Ne aflăm în faţa unei confruntări de tip Ion Iliescu şi Vadim Tudor (sau Funar)".
Mergând mai departe cu comparaţia, Gabriel Andreescu, autorul interesantei analize, îl identifică pe "discretul", "eficientul", "diplomatul" Daniel al Moldovei cu... aţi ghicit, cu echilibratul Iliescu. Criminalul bolşevic cu mâinile ude de sânge, ales de "societatea civilă" drept opţiune viabilă - atât în 1990, când Andrei Pleşu şi ai săi stăteau la dreapta lui Ilici, cât şi ulterior, ori de câte ori a venit vorba de Putere în România. Iliescu a fost Blestemul României. Patriarhul Teoctist l-a identificat exact. Anti-Hristul. Daniel al Moldovei a ales atunci, în 1996, să fie alături de Ion Iliescu. Şi acum este susţinut tot de frontul ideologic creat la umbra lui Iliescu.
Biserica Ortodoxă Română se află astăzi în faţa unui eveniment de o importanţă covârşitoare. Poate unul dintre cele mai semnificative de la momentul recunoaşterii sale la data de 30 iulie 1925, când Biserica Ortodoxă Română, ridicată la rangul de Patriarhie, a fost recunoscută prin Tomos-ul Patriarhului Ecumenic Vasile al III-lea.
Alegerea urmaşului Patriarhului Teoctist va marca pentru o perioadă însemnată direcţia Bisericii. Faptul că Patriarhul a murit în circumstanţe neelucidate încă, tot la o dată de 30 iulie, poate fi o simplă coincidenţă. Faptul că a fost împins practic către moarte, din neglijenţă sau rea-credinţă, este deja o evidenţă.
Moartea Părintelui Patriarh Teoctist a fost una martirică. Nu degeaba şeful statului i-a acordat post-mortem "Steaua României în rang de Colan". Numai eroii Neamului pot primi o astfel de distincţie specială. Părintele Teoctist a murit în chinuri, mursecat de cuţit, sufocat şi înecat în propriul său sânge. Faptul că Spitalul în care s-a săvârşit este condus de un conclav masonic este poate doar o coincidenţă. După cum tot o coincidenţă ar putea fi şi faptul că a fost îngropat în exact aceeaşi zi în care a fost depus în mormânt Patriarhul anterior, Justinian Moisescu. După cum poate tot o întâmplare tipică vremii de astăzi este şi faptul că nu a avut loc nici un fel de anchetă, deşi cea mai mare parte a presei de investigaţii din România a sesizat controversele şi a semnalat suspiciunile legate de sfârşitul Patriarhului.
Patriarhului i s-a dorit cu ardoare sfârşitul. Stau mărturie articolele celor care s-au bucurat de moartea sa. La adresa www.teoctist.info au fost strânse laolaltă toate cele ce s-au scris după moartea sa. O bună parte dintre cei care au batjocorit memoria Patriarhului Teoctist sunt actualii susţinători ai Mitropolitului Daniel Ciobotea.
Este posibil ca şi asta să fie tot o coincidenţă. Unii dintre membrii Colegiului Invizibil provin din Iaşi şi au treabă des în partea aceea de ţară învecinată cu Estul. Nu ne întâlnim pentru prima oară cu reţele şi network-uri conspirate şi înfăşurate mai mult sau mai puţin strâns în iţele serviciilor de aici şi de aiurea.
|n vremea comunismului, inventat tot într-un conclav invizibil, peste 3000 de preoţi şi călugări ortodocşi erau aruncaţi în temniţe ori izgoniţi din mânăstiri. Unii dintre cei care atacă astăzi Biserica trudeau atunci la făurirea comunismului pe bazele materialismului ştiinţific şi la crearea omului nou al societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Nici în timpul celei mai cumplite prigoane bolşevice Biserica Ortodoxă nu şi-a modificat dogmele şi morala, nici cultul şi nici propria istorie. Torţionarii securităţii comuniste îi numeau pe preoţi, în dosarele lor, agenţi ai burghezo-moşierismului, bandiţi, reacţionari, homosexuali ori legionari.
Aidoma inchizitorilor securităţ ii comuniste, corifeii GDS-ului şi ai Colegiului Invizibil (numele iniţial al reţelei Noua Europă, reprezentată la vârf de gruparea Pleşu-Tismăneanu), nu se lasă mai prejos, pentru ei preoţimea ortodoxă nefiind altceva decât satane în sutane, turnători la securitate, fascişti, xenofobi, fundamentaliş ti,... sau chiar homosexuali-legionari, când le vine lor bine la mână.
Linşajul mediatic declanşat împotriva ortodoxiei româneşti nu este fără miză. Brutalitatea, vehemenţa şi agresivitatea limbajului, cu care este abordată şi tratată preoţimea ortodoxă în societatea românească astăzi, reamintesc practicile şi metodele troţchist-staliniste în care manipularea, calomnia, dezinformarea şi incitarea la lupta împotriva duşmanului de clasă erau arme consacrate.
Detractorii Bisericii Ortodoxe sunt recrutaţi dintre specialişti ai manipulării şi diversiunii. Dintre inamicii Bisericii, mulţi sunt cu angajamente la Securitate sau cu "Ştefan Gheorghiu" la bază. Ignoranţa "judecăţii" acestora nu este depăşită decât de impostura lor.
Preoţii au mărturisit Adevărul credinţei în pofida prigoanei ateiste. Ofiţerul de securitate era iniţial un activist de Partid cu însărcină ri speciale. Partidul avea ca principal ax ideologic ateismul "ştiinţific". Cu toate persecuţiile şi umilinţele la care au fost supuşi, ostaşii lui Hristos nu au îngenuncheat în faţa activiştilor Partidului şi Securităţii.
Drama de azi a României este că majoritatea ofiţerilor din sistemul care are ca sarcină apărarea ţării au rămas tot atei. Adică sunt mai tovarăşi cu Gabriel Andreescu decât ar vrea să admită şi să recunoască. Soldaţii în uniforme negre, călugării şi preoţii de mir, clerul în majoritatea sa, nu L-au trădat pe Hristos şi nici pe omul credincios, chiar dacă Biserica a fost nevoită să îndure umilinţele Cezarului comunist. Biserica Ortodoxă a rămas pivotul românităţii, instituţia în care milioane de românii îşi pun nădejdea.
|n ultima perioadă de timp, la iniţiativa patriarhului, se desfăşurau în cadrul unor Comisii ale Sfântului Sinod lucrările de modificare a Statutului BOR, practic regulamentul după care se călăuzeşte Biserica. Se ştie că acest statut fusese modificat în perioada comunistă astfel încât să favorizeze o intervenţie a statului şi a persoanelor străine de interesul Bisericii în soarta acesteia.
Acesta ar putea fi considerat cel mai important pas făcut de Biserică pentru a se desprinde de puterea seculară a unui stat dovedit tot mai mult în ultima perioadă de timp defavorabil Bisericii şi manifestărilor creştine.
Unul dintre principalele obiective era eliminarea laicilor din Marea Adunare Bisericească pentru a împiedica pe viitor intervenţia unor potenţiali duşmani ai Bisericii în deciziile cele mai importante ale acesteia, cum ar fi alegerea episcopilor şi a patriarhului.
Probabil că după schimbarea statutului, în scurtă vreme P. F. Patriarh Teoctist s-ar fi retras, nu înainte de a organiza noile alegeri.
Venirea unui urmaş dorit de Patriarh în fruntea BOR nu era decât o problemă de timp, căci autoritatea în sinod a Patriarhului ar fi impus cu siguranţă această ultimă dorinţă a sa. Chiar dacă Patriarhul Teoctist s-ar fi îmbolnăvit grav, mai rămânea încă timp pentru întrunirea Marii Adunări Bisericeşti şi pentru realizarea alegerii dorite de el.
Aşadar, singurul lucru care ar fi putut interveni pentru a schimba soarta Bisericii Ortodoxe Române, a doua ca număr de credincioşi după Biserica Rusiei, nu era decât moartea subită a P. F. Patriarh Teoctist. Numai astfel el putea părăsi lumea aceasta fără să lase nici măcar un ultim cuvânt sau un testament spiritual. Ultimul său cuvânt, credem, este "Nu votaţi cu Anti-Hristul!".
George Roncea
"Nu votaţi cu Anti-Hristul!"
Acesta a fost îndemnul Patriarhului Teoctist adresat românilor în 1996, cu ocazia alegerilor care au dus la înlăturarea lui Ion Ilici Iliescu din fruntea ţării. Înlăturare temporară, din păcate.
|
| «« inapoi | |
|
