Glasul păsărelelor
O, români din ţări străine,
Voi pribegi fiind ca noi,
Aţi scăpat de grea ruşine
Şi de groaznice nevoi!
Ţara voastră cea frumoasă
Şi-a schimbat acuma sorţii,
Căci potrivnicii din casă
I-au croit veşmântul morţii!
Nistrul azi şi Tisa plânge,
Şi Carpaţii plâng duios,
Revărsând pârâu de sânge
Către Dunăre, în jos.
Oltul sună "versul" jalnic
Dintre muntii ardeleni,
Iară Prutul plânge doina
Prin Moldova, pân-la Reni.
Toate apele năvalnic,
Se unesc apoi în cor,
Şi sunând un cântec jalnic,
Plâng durerea Ţării lor!
Iară Dunărea la vale,
Strânge dorul la hotar,
Şi umplându-se de jale,
Spune Mării, cu amar!
Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul
|
| |
|
| «« inapoi | |
La plecarea Patriarhului
Ioan GROSAN, Ziua, 1 august 2007
Cuvine-se acum, cand Patriarhul Teoctist a trecut la cele vesnice, sa spunem doua cuvinte. A avut Preafericitul, ca orice om, suisuri si coborasuri, fiindca a trebuit sa indure timp de trei ani (l986-l989) poate cea mai nefericita perioada din istoria Romaniei. Dar spiritul sau a triumfat in cele din urma, fiindca - cred eu - insusirea cea mai de pret a lui, a spiritului, a fost cea ecumenica. Ei ii datoram vizita cu adevarat istorica a Papei Ioan Paul al II-lea intr-o tara majoritar ortodoxa si tot ei si echilibrului sufletesc al Patriarhului ii datoram faptul imposibil de ignorat ca cearta pe lacasuri dintre ortodocsi si greco-catolici n-a luat proportii dramatice, cum, mutatis-mutandis, s-a intamplat in alte parti. Ecumenismul - aceasta este mostenirea fundamentala pe care ne-o lasa Teoctist si pe care trebuie s-o respectam si s-o imbogatim dupa puterile noastre.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace.
|
| «« inapoi | |
|
